Inaugurarea anului de studii 2019-2020 la Universitatea de Stat “Dimitrie Cantemir”

 Inaugurarea anului de studii 2019-2020 la Universitatea de Stat “Dimitrie Cantemir” a avut loc pe  2 septembrie 2019, când s-au deschis larg ușile pentru studenții de la toate ciclurile de învățământ.

În cadrul evenimentului inaugural doamna rector Hanganu Aurelia, dr. hab., a adresat un mesaj de salut și de felicitare pentru studenți și întreg corpul științifico-didactic, urându-le studenților un an bun și frumos, încununat cu succese, cu acumularea de noi cunoștințe, abilități și dezvoltarea spiritului de cercetător, care se află în fiecare dintre noi.

La eveniment au fost prezenți invitații speciali, Președintele Academiei de Științe a Moldovei, dl academician Ion Tighineanu și dl doctor în științe istorice Octavian Țîcu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Domnul Președinte Ion Tighineanu a salut audiența, le-a urat studenților un an plin de realizări frumoase, îndemnându-i să depună multă muncă ca să ajungă cât mai sus și cât mai departe pentru a aduce folos societății.

Domnul doctor Octavian Țîcu a ținut  prelegerea intitulată “Memoria istorică între trecut și viitor”, o lecție memorabilă care le-a adus unor studenți informații noi, altora le-a consolidat cunoștințele proprii (lecția integrală o găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=DCRjc00aGwA).

La sfârșitul evenimentului toți cei prezenți au fost invitați să admire expoziția “Moment festiv” a dnei dr. Iraida Ciobanu, un nume de referință în domeniul artelor plastice din Republica Moldova.